Controale în weekend pe raza târgurilor și oboarelor din Prahova

560

Actiuni ale jandarmilor prahoveni pe raza oboarelor și târgurilor din Prahova

În perioada 23- 24.02.2019 jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova au acționat în oboarele organizate pe raza municipiului Ploieşti și localităților Măneciu, Starchiojd , Băicoi, pentru combaterea faptelor de natură penală şi a comertului ilicit astfel:

În data de 23.02.2019 au depistat pe strada Rozetei pe numitul S.F. în vârstă de 38 de ani , domiciliat în Ploiești, în timp ce transporta marfă cu un căruţ ce avea însemnele magazinului Dedeman. În urma verificărilor efectuate persoanei în cauză i s-au întocmit acte de sesizare sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de art.228 CP.

În data de 24.02.2019 pe raza localității Măneciu, au fost identificați N.M si C.A. în vârstă de 46 ani respectiv 48 ani in timp ce ofereau spre vânzare 11 perechi pantofi sport, respectiv o motocoasa ce aveau însemne asemănătoare cu ale unor firme recunoscute.

Celor în cauză li s-au întocmit acte de sesizare conform Legii 84 / 1998 republicată – privind mărcile și indicațiile geografice îar bunurile au fost ridicate în vederea confiscării.

În urma acestor acțiuni au fost aplicate un numar de 24 sancţiuni contravenţionale in valoare de 4.000 lei şi au fost ridicate în vederea confiscării mai multe produse constând în pachete de cafea, articole de imbrăcăminte şi alte accesorii, unelte, parfumuri, martisoare și un cântar.