Primăria Municipiului Ploiești reamintește că programul de spălat și dezinfectat carosabil se execută zilnic, în trei schimburi, de către operatorul de salubritate,S.C. Rosal Grup S.A, precum și de către S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L., activitățile respective fiind atent monitorizate de Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești.
Activitatea de curățare, pe toate străzile din municipiul Ploiești, se efectuează prin spălarea domeniului public cu detergent pudră (biodegradabil).
Totodată, echipajele S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L.desfășoară, zilnic,activități de spălare cu atomizoare în zonele adiacente piețelor și stațiilor de transport public din oraș.
Detalii privind programul de desfășurare a acțiunilor de spălare cu detergent și dezinfectare în municipiul nostru se pot solicita direct la Dispeceratul permanent al municipalității – 0244/984.
În acest sens, primăria face mențiunea că pot fi consultate și informațiile publicate, periodic, de cei doi operatori locali, S.C. Rosal Grup S.A și S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L., prin intermediul paginilor oficiale de internet (https://www.rosal.ro/rosal-prahova/ și www.sguploiesti.ro) sau al paginilor de Facebook administrate de cele două societăți amintite, accesându-se următoarele adrese de internet:
https://www.facebook.com/Rosal-Prahova-368659067259750
https://www.facebook.com/SGUPloiesti