Consiliul Județean Prahova vrea să preia Parcul Municipal Vest de la Primăria Ploiești

759

Consiliul Judeţean Prahova intenţionează să preia de la Primăria Ploieşti Parcul Municipal Vest.

Consilierii judeţeni au aprobat, în unanimitate, în ședinta din 30.06.2022, un proiect privind solicitarea trecerii din domeniul public al municipiului Ploiești în domeniul public al judeţului Prahova a unor terenuri în suprafaţă totală de 69 de hectare, respectiv Parcul Municipal Vest.

În proiect, Consiliul Județean Prahova aminteşte că a depus solicitări de finanţare la Compania Naţională de Investiţii SA în vederea realizării unor investiţii de interes judeţean, precum bazin de înot olimpic, terenuri de handbal, tenis, baschet, sală polivalentă, piste de biciclete, patinoar şi un complex sportiv, care are ca scop acces la infrastructura sportivă la nivel de masă si posibilitatea organizării unor competiţii la niveluri cât mai ridicate, cu respectarea cerinţelor solicitate de federaţiile internaţionale în domeniu.

În acest context, pentru realizarea investiţiilor menţionate, Consiliul Județean Prahova solicită trecerea terenurilor care compun Parcul Municipal Vest din domeniul public al municipiului Ploieşti în domeniul public al judeţului Prahova.

„Prin realizarea acestor obiective de interes judeţean se urmăreşte creşterea accesului la infrastructura sportivă pentru locuitorii din judeţ, asigurarea condiţiilor optime pentru activităţi sportive de nivel internaţional, asigurarea de spaţii dotate pentru activităţile cluburilor sportive şi ale altor agenţi economici, creşterea şanselor de a identifica sportivi de performanţă prin crearea unei infrastructuri sportive moderne, suplimentarea numărului de spaţii verzi şi amenajarea unei zone de odihnă şi promenadă, creşterea gradului de utilizare a infrastructurii turistice (minim 150 nopţi/an) prin organizarea de evenimente, precum şi scăderea gradului de şomaj prin crearea de noi locuri de muncă.”

Reamintim că la ultima ședință a Consiliului Local Ploiești, primarul Andrei Volosevici s-a certat cu colegii de partid pe această tema, după ce consilierii locali ploieșteni au aprobat preluarea unui teren de 86h la Tătărani în „schimbul” Parcului Municipal Vest, acestia fiind acuzati ca apară interesele județului și nu ale ploieștenilor.