Consiliul Executiv Național al PMP a decis că nu susține alegerile anticipate

387

Consiliul Executiv Național al Partidului Mișcarea Populară, întrunit în ședință de lucru la Parlament, a stabilit că nu susține alegerile anticipate, fiind mai importantă stabilitatea țării și punerea în practică a unui program de guvernare care să prioritizeze marile investiții, atragerea de fonduri ale Uniunii Europene și dezvoltarea țării.

PMP susține în continuare organizarea de alegeri locale în două tururi de scrutin, reducerea la 300 a numărului de parlamentari, eliminarea pensiilor speciale, renunțarea la subvenția de la bugetul de stat pentru partidele politice.

„În continuare, vom lupta și am inițiat proiecte legislative pentru consolidarea clasei de mijloc, pentru valorificarea resurselor naturale ale României în intereseul și beneficiul românilor, extinderea cu cel puțin 30 la sută a rețelei de gaz la nivel național, susținerea industriei autohtone de prelucrare a lemnului și interzicerea exportului de masă lemnoasă brută sub formă de buștean sau cherestea, reducerea decalajului dintre agricultorii români și ceilalți din țările dezvoltate a Uniunii Europene, în ce privește subvențiile din agricultură”, transmite PMP, printr-un comunicat.