Componența Consiliului Local al Municipiului Ploiești a mai suferit modificări de la învestirea acestuia, din 2020, în prezent configurația politică fiind următoarea: PNL – 13 consilieri, USR 5 consilieri, 3 PRO România, 2 PSD, 2 ALDE, 2 Prahova în acțiune, în total 27.
Puterea absolută în Municipiul Ploiești este asigurată atât la nivelul executivului, cât și la la nivelul consiliului local de alianța PNL-USR.
Menționăm că în cadrul consiliului local Ploiești, pentru a trece un proiect de hotărâre, trebuie o majoritate simplă, respectiv din numărul total de 27 de consilieri,trebuie jumătate plus unu, respectiv 14, iar la hotărârile de patrimoniu 18, majoritatea fiind ușor asigurată de PNL – 13 consilieri + USR – 5 consilieri.
Reamintim că primarul Municipiul Ploiești a fost ales pe listele PNL, iar cei 2 viceprimari sunt Magdalena Trofin – USR și Nicodim Daniel – PNL, adică alianța care conduce municipiul.
Administratorul public este Simona Albu, iar secretarul general este Mihaela Lucia Constantin.
Aici regăsiți componența nonimală a consiliului local Ploiești 2022.
Componența comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Ploiești în 2022 este:
- Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat,
studii, strategii şi prognoze:
- Palaș-Alexandru Paul – preşedinte
- Sîrbu-Simion Gheorghe – secretar
- Simionescu Radu-Alexandru
- Tonsciuc Mihai
- Agapie Anca
2. Comisia pentru valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ,
turism, agricultură şi promovare operaţiuni comerciale:
- Marcu Valentin – preşedinte
- Tudor Aurelian-Dumitru – secretar
- Frusina Nicolae-Vlad
- Popa Gheorghe
- Andreescu Costel
- Vîscan Robert-Ionuț
- Ştefan Alexandru
- Comisia pentru utilităţi publice, calitatea vieţii şi protecţia mediului:
- Tonsciuc Mihai – preşedinte
- Tudor Aurelian-Dumitru- secretar
- Frusina Nicolae-Vlad
- Sîrbu-Simion Gheorghe
- Agapie Anca
- 4. Comisia pentru organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor
publice, circulaţie rutieră, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură:
- Bolocan Iulian – preşedinte
- Popescu Georgeta-Simona –secretar
- Simionescu Radu-Alexandru
- Popovici Horia-Nicolae
- Lupu Bogdan
- Enescu Răzvan
- Ştefan Alexandru
- Comisia pentru protecţie şi asistenţă socială:
- Bolocan Iulian – preşedinte
- Ionescu Cristian – Ionel – secretar
- Ștefan Nicoleta
- Popa Anca-Adina
- Trofin Magdalena
- Ganea Cristian-Mihai
- Măchiţescu Alexandru Dragoş
- Comisia pentru învăţământ, sănătate, ştiinţă, cultură, culte, tineret şi sport:
- Popescu Georgeta-Simona – preşedinte
- Ionescu Cristian – Ionel – secretar
- Săbău Valentin-Răzvan
- Nemeș Constantin
- Popa Anca-Adina
- 7 Comisia juridică, ordine publică, respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti, petiţii şi reclamaţii:
- Botez George-Sorin-Niculae – preşedinte
- Andreescu Costel – secretar
- Frusina Nicolae-Vlad
- Marcu Valentin
- Popa Gheorghe