Comisarul european Corina Crețu a aprobat miercuri, 13 februarie, alocarea a peste 517 milioane de euro pentru proiectul major „Construcția liniei de metrou 6 (1 Mai-Tokyo)”, ce a fost inclus de autoritățile române în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.
Comisarul european Corina Crețu a anunțat pe Facebook că a aprobat alocarea a peste 517 milioane de euro pentru proiectul “Construcția liniei de metrou 6 (1 Mai-Tokyo)”, care va permite celor 1,8 milioane de locuitori ai Bucureștiului să beneficieze de servicii de transport urban eficiente și moderne.
Cofinanțarea europeană este destinată construcției unei secțiuni de 6 kilometri din linia de metrou, dintr-un total de peste 14 kilometri cât urmează să aibă la final magistrala de metrou M6 (Gara de Nord – Aeroport Henri Coandă Otopeni) din București. Aceasta va asigura legătura cu linia de metrou M4 (Gara de Nord – Lac Străulești).
Totodată, proiectul prevede construcția a șase noi stații de metrou subterane între zona 1 Mai și centrul comercial Băneasa – acolo unde urmează să fie amplasată stația Tokyo -, precum și achiziționarea a douăsprezece garnituri de metrou, fiecare cu câte șase vagoane.
Lucrările pentru magistrala de metrou M6, secțiunea 1 Mai – Tokyo, sunt programate să înceapă în a doua parte a acestui an.
Sper că autoritățile române să găsească soluții pentru finalizarea magistralei M6, astfel încât să se poată circula pe noua linie de metrou de la 1 Mai până la Aeroportul Internațional Otopeni.
„Sper ca autoritățile române să găsească soluții pentru finalizarea magistralei M6, astfel încât să se poată circula pe noua linie de metrou de la 1 Mai până la Aeroportul Internațional Otopeni”, afirmă Corina Crețu.
Valoarea totală a proiectului este 1.391.634.272 euro, iar cofinanţarea va fi asigurată dintr-un împrumut de la Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională, precum şi din fonduri de la bugetul de stat.