În perioada 21-24 martie, polițiști ai Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul colegilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai Poliției Orașului Vălenii de Munte, precum și al reprezentanților Direcției Sanitar – Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova și ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, au desfășurat activități de verificare a comerțului cu pește în târgurile săptămânale organizate pe raza localităților Aluniș, Vărbilău, Vălenii de Munte, Starchiojd, Mizil și Băicoi, precum și acțiuni de verificare în trafic a autovehiculelor care transportă pește.
În urma controalelor, au fost constatate două infracțiuni de comercializare a peștelui fără documente legale în activitatea a doua societăți comerciale din Vălenii de Munte și Aluniș.
De asemenea, au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 49.574 lei. Ca măsuri complementare, a fost confiscată cantitatea de 82,5 kg pește (în valoare de 2.770 lei), au fost reținute două permise auto (ambele pentru alcoolemie – contravenție) și au fost retrase trei certificate de înmatriculare auto.