Cetățenii pot obține în Municipiul Ploiești cazierul judiciar din 3 puncte de lucru

334

Serviciul Cazier Judiciar și Evidență Operativă din cadrul inspectoratului, a pus la dispoziția cetățenilor 3 puncte de lucru pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar, în Muncipiul Ploiești.
În vederea evitării aglomerării la ghișeele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar ce funcționează la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, din Municipiul Ploiești, str. Vasile Lupu nr. 60, jud. Prahova, vă informăm că aceste documente pot fi obținute și de la următoarele locații:

– Secția nr. 3 Poliție, din Ploiești, strada Minerva, nr. 4,
– Secția nr. 4 Poliție, din Ploiești, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 1 A, ambele cu următorul program de lucru cu publicul: 

în zilele de luni între orele 09:00-12:00 
în zilele de marți și joi între orele 13 .00 – 16.00

În prezent, pe raza județului, certificatele de cazier judiciar se eliberează pe loc, la sediul inspectoratului din Ploiești, strada Vasile Lupu nr. 60, precum și sediile subunităților de poliție din municipiul Câmpina și orașele Băicoi, Breaza, Sinaia, Urlați și Vălenii de Munte. 

Persoanele interesate în vederea obținerii certificatelor de cazier judiciar, se pot adresa oricăreia dintre aceste locații, indiferent de localitatea de domiciliu sau locul nașterii. Informații cu privire la procedura eliberării acestor documente sunt disponibile pe site-ul instituției (www.ph.politiaromana.ro), la secțiunea Utile/Documente eliberări acte/Obținerea certificatului de cazier judiciar.