Cel mai bun jucător de fotbal din lume, Cristiano Ronaldo, a fost condamnat la 23 de luni de închisoare și amendat cu 18,8 milioane de euro

874

Fotbalistul echipei Juventus Torino, Cristiano Ronaldo, a fost condamnat la 23 de luni de închisoare şi amendat cu 18,8 milioane de euro pentru fraudă fiscală. El nu va fi încarcerat, deoarece pedeapsa este mai mică de doi ani de închisoare şi nu are cazier.

Ronaldo a fost condamnat pentru fraudă fiscală, pe care este acuzat că a comis-o în perioada cuprinsă între 2011 şi 2014.

Fotbalistul se înțelesese deja cu fiscul spaniol plătind 13,6 milioane de euro în august şi acceptase pedeapsa cerută de 23 de luni de închisoare cu suspendare. Rămâne să achite diferența de 5,2 milioane pentru a închide dosarele în care acesta  a fost acuzat că şi-a ascuns în paradisuri fiscale banii câştigați din drepturi de imagine la Real Madrid în perioada 2011-2014.

Cristiano Ronaldo a fost prezent marţi, 22 ianuarie, la Madrid, pentru a-şi afla sentinţa, deşi ceruse să fie audiat video. El a venit alături de iubita lui, Georgina Rodriguez.