Cei mai mici baschetbaliști de la CSM Ploiești participă la festivalul național de Babybaschet!

376

Cei mai mici baschetbalişti ai Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, componenţii echipei de BabyBaschet (U10), participă în această săptămână, la Costineşti, la competiţia dedicată lor de federaţia de profil. Este vorba despre Festivalul de BabyBaschet, care este organizat de FRB în colaborare cu Biroul de Turism pentru Tineret pe terenurile BTT de la Costineşti şi adună la start 28 de echipe din toată ţara.

Formaţia noastră, antrenată de Eugeniu Melnic, a fost repartizată în Grupa A, de zece echipe, şi a disputat, deja, cinci partide: luni a jucat cu ABC Leii Bucureşti şi ACS Isports Ploieşti, ieri s-a confruntat cu ACS Alpha Sport Team Albastru Sibiu, iar astăzi le-a întâlnit pe ACS Academia de Baschet Phoenix Galaţi şi ACS Juniors Champions Galben Craiova.

Aşa cum se obişnuieşte la această categorie de vârstă, chiar dacă Federaţia Română de Baschet ţine o evidenţă, scorul contează mai puţin şi nu le este transmis echipelor în timpul jocurilor, toţi sportivii urmând să fie premiaţi, la final, pentru participarea la turneu. Cele 28 de formaţii au fost împărţite în trei grupe şi fiecare susţine opt sau nouă partide în această săptămână, fără a fi stabilit un sistem competiţional care să ducă la o ierarhie finală a competiţiei.