“A fost declarat admis proiectul prin care se va restaura Casa memorială a compozitorului Paul Constantinescu – proiect finanțat prin programul RO – Cultura (Antreprenoriat cultural, patrimoniu cultural și schimb cultural)
Consiliul Județean Prahova a depus spre finanțare la sfârșitul anului 2019 proiectul ce vizează restaurarea Casei memoriale ,,Paul Constantinescu” din Ploiești.
Recent, acest proiect a fost declarat admis în urma etapei de verificare a conformității administrative și a eligibilității.
Proiectul „Restaurarea, revitalizarea și punerea în valoare a obiectivului Casa compozitorului Paul Constantinescu, Ploiești” este finanţat prin Programul RO-CULTURA, parte integrantă a Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2014 – 2021.
Obiectivul general al proiectului cu o valoare totală de 10.601.295,51 lei îl reprezintă restaurarea și valorificarea casei memoriale a compozitorului prahovean, precum și promovarea creației muzicale a acestuia. Această inițiativă este binevenită, având în vedere că în prezent imobilul se află într-un stadiu avansat de degradare.
Beneficiarii principali vor fi prahovenii interesați de artă, muzică și cultură, turiștii din alte zone dar și artiștii ce vor putea desfășura diverse activități în acest spațiu. Astfel, după implementarea proiectului și redarea funcționalității casei memoriale Paul Constantinescu drept nucleu cultural-artistic pentru toate genurile muzicii clasice, publicul larg va avea acces la manifestările și activitățile cultural-muzicale.
Imobilul va găzdui evenimente cultural-artistice complexe, promovând creația compozitorului Paul Constantinescu, unul dintre oamenii de cultură emblematici ai Prahovei.” transmite printr-un comunica Consiliul Județean Prahova