Cartelele prepay se vor vinde doar cu buletinul

560

Executivul a adoptat, marți, ordonanța de urgență prin care cartelelor prepay vor putea fi cumpărate doar cu buletinul, măsură urmând să fie aplicată de la 1 ianuarie 2020. Actul normativ include și măsuri legate de apelurile false la 112, amenzile fiind la un nivel de până la cinci ori mai mare.

Achiziționarea cartelei prepay se va realiza doar în urma prezentării datelor personale, din motive de siguranță pentru cetățeni, a afirmat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Executivului, la finalul ședinței de Guvern. Potrivit acestuia,  începând cu data de 1 ianuarie 2020, persoana care dorește cumpărarea unei astfel de cartele va trebui să prezinte buletinul.

Purtătoroul de cuvânt al Executivului a mai precizat că „pentru îmbunătățirea localizării persoanei care apelează serviciile de urgență, prin acest act normative, se instituie obligația furnizorilor de servicii de telefonie mobile, pentru care plata se face în avans, de a furniza serviciul numai după ce au colectat datele de identificare ale utilizatorului cartelei SIM care va beneficia de respectivele servicii. Cu alte cuvinte, cartelele prepay vor fi furnizate doar după ce persoana care le achizionează prezintă actele de identificare. Această obligație intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020”.

Persoanele care deja au o cartelă prepay, dar și cei care achiziționează una până la data de 31 decembrie a.c., vor avea la dispoziție opt luni pentru a transmite datele de identificare. Aceste date vor fi puse la dispoziția Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență și utilizate în conformitate cu prevederile de colectare a datelor cu caracter personal.

O altă reglementare importantă a ordonanței de urgență este referitoare la creșterea amenzilor pentru apelurile false la 112. Prin urmare cuatumul amenzilor pentru apelurile false a crescut de cinci ori, de la 1.000 la 5.000 de lei.