Mare vâlvă zilele acestea: prințul Harry a lansat o carte. Asta, după ce mai lansase un interviu la Oprah și un film la Netflix.
Toate aceste lansări au ceva în comun. Să le luăm pe rând:
Controversa. Ceea ce are de spus prințul pornește din start de la premisa că va aprinde spiritele și va antagoniza două categorii de cititori/privitori/ascultători. Va inflama controverse și discuții publice (Facebook, Twitter etc). Nu mai zic de păruiala privată a fiecăruia, fie cu nevasta/soacra acasă, fie cu prietenii, la bere. Asta înseamnă din start reclama căcălau (Maria Ta). Adică, bani.
Subiectul. Ceea ce are de spus Alteța Sa Regală se va citi/privi/asculta. Prințul a scos pe scena publică o parte a vieții private a unei familii celebre, dar care se distinge de câteva sute de ani prin discreție. Prezumția că așa ceva se va vinde este evidentă. Mai ales că subiectele scoase la taraba nu sunt unele banale. Nu a ales să povestească cum a fost ultima partida de pescuit alături de Prințul Consort Philip. Adică, un subiect care va prinde. Adică, bani.
Publicul. Natura “dezvăluirilor” denotă o adresabilitate clară, bine chibzuită și premeditată. În toate ieșirile sale, prințul s-a adresat unui public care are anumite caracteristici: activ, emotiv, relativ educat. Adică unui middle class care poate cumpăra ce îi place, dacă îi place. Consumator de bârfe și chestii ieșite din comun. Emotiv și gata să se ralieze unei tabere sau alteia și dispus să militeze pentru poziția aleasă. Oamenii ăștia sunt sursa banilor, atunci când vrei să vinzi chestii, mai ales cancanuri.
Piața. Cea mai mare piață de carte din lume este cea americană (26%). Totodată, SUA este a doua piață de film din lume (după cea chineza, care nu se pune la socoteala, în cazul nostru). Marfa vandabilă, piață de desfacere bună. Deci, bani.
Întreaga poveste a prințului “de rezervă”, Harry, îmi pare un plan bine pus la punct, livrat intr-o cadență bine gandită și sincronizată. Nu avem de-a face cu izbucnirea unei frustrări, ori a unei nefericiri. Este simpla dorință de îmbogățire a unui băiat răzgâiat, dar care era numai mâna a treia la masă. Prințul Harry a trăit ca un belfer toata viața, fără efort și fără merit. Problema sa este, din punctul meu de vedere, limita pe care, vrând-nevrând, trebuia să o accepte. Trăiai la castel, dar nu era al tau. Aveai Rolls, dar nu era al tău. Nu puteai vinde castelul să iți iei Aston Martin și să mergi la femei de restul banilor. Belfereala era bugetată clar și limitată la fel de clar. Nu putea fi nici vioara întâi, nici “băiățas”. Păi asta era viața?
