Componența Consiliului Local al Municipiului Ploiești a mai suferit modificări de la învestirea acestuia, din 2020, în prezent configurația politică fiind următoarea: PNL – 13 consilieri, USR 5 consilieri, 3 PRO România, 2 PSD, 2 ALDE, 2 Prahova în acțiune, în total 27.
Puterea absolută în Municipiul Ploiești este asigurată atât la nivelul executivului, cât și la la nivelul consiliului local de alianța PNL-USR.
Menționăm că în cadrul consiliului local Ploiești, pentru a trece un proiect de hotărâre, trebuie o majoritate simplă, respectiv din numărul total de 27 de consilieri,trebuie jumătate plus unu, respectiv 14, iar la hotărârile de patrimoniu 18, majoritatea fiind ușor asigurată de PNL – 13 consilieri + USR – 5 consilieri.
Reamintim că primarul Municipiul Ploiești a fost ales pe listele PNL, iar cei 2 viceprimari sunt Magdalena Trofin – USR și Nicodim Daniel – PNL, adică alianța care conduce municipiul.
Administratorul public este Simona Albu, iar secretarul general este Mihaela Lucia Constantin.
COMPONENȚA NOMINALĂ A CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI:
Nr.crt. | Numele și prenumele | Formaţiunea politică |
1 | AGAPIE ANCA | PRO ROMÂNIA |
2 | ANDREESCU COSTEL | USR |
3 | BOLOCAN IULIAN | PNL |
4 | BOTEZ GEORGE-SORIN-NICULAE | PSD |
5 | ENESCU RĂZVAN | PLUS |
6 | FRUSINA NICOLAE-VLAD | PNL |
7 | GANEA CRISTIAN-MIHAI | PRO ROMÂNIA |
8 | IONESCU CRISTIAN IONEL | PRAHOVA ÎN ACȚIUNE |
9 | LUPU BOGDAN | PRO ROMÂNIA |
10 | MĂCHIȚESCU ALEXANDRU DRAGOȘ | PNL |
11 | MARCU VALENTIN | PNL |
12 | NEMEȘ CONSTANTIN | ALDE |
13 | NICODIM DANIEL | PNL |
14 | PALAŞ – ALEXANDRU PAUL | ALDE |
15 | POPA ANCA-ADINA | USR |
16 | POPA GHEORGHE | PNL |
17 | POPESCU GEORGETA-SIMONA | PNL |
18 | POPOVICI HORIA-NICOLAE | PNL |
19 | SĂBĂU VALENTIN-RĂZVAN | PNL |
20 | SIMIONESCU RADU-ALEXANDRU | PNL |
21 | SÎRBU-SIMION GHEORGHE | PNL |
22 | ȘTEFAN ALEXANDRU | PRAHOVA ÎN ACȚIUNE |
23 | ŞTEFAN NICOLETA | PNL |
24 | TONSCIUC MIHAI | USR |
25 | TROFIN MAGDALENA | USR |
26 | TUDOR AURELIAN-DUMITRU | PNL |
27 | VÎSCAN ROBERT-IONUȚ | PSD |