Invitat în acest weekend într-o emisiune la postul de televiziune România TV, Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, a declarat că se gândește serios să candideze la alegerile prezidențiale din acest an și că își dorește să fie președintele „unei altfel de Românii”.
Președintele Senatului a spus că cea mai mai mare probabilitate este ca PSD-ALDE să aibă la prezidențiale un candidat comun, însă decizia va fi luată după alegerile europarlamentare din 26 mai.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ia în calcul o candidatură.
Călin Popescu Tăriceanu: „Cea mai mare probabilitate este să mergem cu un candidat comun”
„Noi nu negociem cu PSD, avem discuții, ne înțelegem și putem lua decizii în mod comun. În ceea ce privește o candidatură comună, vom analiza, vom face sondaje și o să luăm o hotărâre cam după alegerile europarlamentare. Eu mă gândesc foarte serios (la o candidatură la prezidențiale – n.r.), dar încă nu am luat o hotărâre. Noi trebuie să găsim cea mai bună formulă pentru a-l învinge pe Iohannis. Cea mai mare probabilitate este să mergem cu un candidat comun. Noi avem astăzi o poză de moment. Dacă ea se menține, atunci sigur că da, există o minimă logică în acțiunile noastre. Nu spunem ‘domnule, venim cu unul necunoscut’”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
„Analizez această opțiune și voi anunța când va fi cazul. Eu îmi doresc să fiu președintele unei Românii, dar altfel decât este astăzi. Avem 3 mandate prezidențiale care au dezbinat românii. Eu vreau să fiu un altfel de președinte. Încă nu suntem în situația să spunem că decizia va fi luată mâine”, a mai spus el.
Klaus Iohannis, actualul președinte, a anunțat deja de anul trecut că intenționează să candideze pentru un al doilea mandat la Palatul Cotroceni.