„Guvernul Orban ar putea să poarte multe nume, dar probabil că cel mai potrivit pentru el este GUVERNUL SĂPTĂMÂNA VIITOARE!

Săptămâna viitoare facem rectificare bugetară.

Săptămâna viitoare vin măștile și materialele necesare pentru doctori și personalul medical.

Săptămâna viitoare dăm clarificările necesare ca să se poată aplica ordonanțele de sprijin pentru firme și persoane fizice.

Săptămâna viitoare o să dăm o ordonanță militară din care nu o să înțelegi nimic!

Totul săptămâna viitoare! Nimic acum!Și, apoi, în numele unei greșite solidarități, ne spuneți să nu vă criticăm, să vă lăsăm să lucrați în liniște, să nu vă întrebăm cum faceți achizițiile și unde se duc banii!

GUVERN SĂPTĂMÂNA VIITOARE, dacă nu am spune nimic nu s-ar numi că suntem solidari cu voi, ci complici!” conchide Călin Popescu Tăriceanu