Un studiu de pre-fezabilitate realizat pentru Primăria Ploiești a devenit un adevărat secret de stat, chiar dacă s-au plătit 100.000 euro din bani publici.
Bogdan Lupu, consilier local al Municipiului Ploiești, critică dur lipsa de transparență a executivului ploieștean:
„Lipsă de transparență pe bani publici la Primăria Municipiului Ploiești!
Executivul ploieștean a trecut la secrete de stat un studiu de prefezabilitate care ar fi trebuit să ne lămurească pe noi, ploieștenii, “că avem nevoie de un spital modern în Ploiești” și să “ne lumineze” în același timp cum putem contracta un imprumut pentru realizarea acestuia.
Pentru cei care au uitat sau nu stiu, executivul ploieștean condus de Andrei Voloseici a semnat, în 2021, un contract cu o companie ce se pretinde a fi a Bancii Mondiale , plătind, prin încredințare directă, 100.000 euro pentru realizarea unui studiu de prefezabilitate în vederea construirii unui nou spital în Ploiești.
Încă de atunci mi-am exprimat dezaprobarea și nu am votat acest proiect, motivația fiind simplă, și anume că este evidentă necesitatea unui spital, iar posibilele surse de finantare sunt publice, nu secrete, iar acest lucru ține doar de managementul orașului să fie identificate și propuse cele mai buna variante!
Am fost chemat zilelea astea la sediul primăriei pentru a semna un acord de confidentialitate pentru a putea citi acest document plătit din bani publici .
NICIODATĂ nu o să fiu de acord cu așa ceva și NU o să semnez un astfel de document!
CUVÂNTUL TRANSPARENȚĂ TREBUIE SĂ INTRE ÎN VOCABULARUL EXECUTIVULUI PRIMĂRIEI PLOIEȘTI!
Ce are de ascuns primarul Andrei Volosevici în fața ploieștenilor?
Eu cred că este vorba de faptul că am plătit 100.000 euro din bani publici pe un document care nu conține nimic relevant.” conchide Bogdan Lupu
Această inițiativă este susținută atât de consilierii locali PNL și de PSD, care au declarat : „Consilierii locali PNL au decis să NU semneze „Declaraţia de confidenţialitate” solicitată de Primăria Ploieşti pentru a avea acces la raportul redactat de un fond al Băncii Mondiale cu privire la construirea Spitalului Municipal de Urgenţă . Înţelegem să respectăm confidenţialitatea datelor folosite pentru realizarea materialului/ raportului final (brevete, mărci, date economice şi proceduri ale prestatorului), dar produsul final (studiul de prefezabilitate) TREBUIE să fie public, mai ales că acesta este plătit din bani publici cu 100.000 euro”, scriu consilierii locali PNL.
„Solicităm primarului Andrei Volosevici scoaterea de sub auspiciile „confidenţialităţii” a raportului efectuat din fonduri bugetare şi prezentarea publică a acestui document”, au mai anunţat aleşii locali PNL
