Conflict încheiat cu o lovitură de cuțit, într-o familie din Vălenii de Munte. Polițiștii din cadrul Poliției oraşului Vălenii de Munte au fost sesizați, la data de 5 noiembrie, în jurul orei 21.00, de către un bărbat, despre faptul că la data de 2 noiembrie a.c., tatăl său ar fi fost înjunghiat.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului. Din primele verificări a reieșit faptul că la data de 2 noiembrie, între bărbatul în cauză, de 40 de ani și mătușa acestuia, de 48 de ani, ar fi avut loc un conflict spontan, în timp ce aceștia se aflau în locuința femeii, pe fondul consumului de alcool.
Ulterior, conflictul celor doi ar fi degenerat, iar femeia l-ar fi lovit cu un cuțit în zona pieptului pe bărbatul de 40 de ani.
Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Femeia în vârstă de 48 de ani se află acum în custodia poliției.
Totodată, a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând că există risc iminent, însă bărbatul s-a opus emiterii unui ordin provizoriu de protecție.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luării măsurilor legale în consecință, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.