Avertizare de ploi abundente, descărcări electrice, vânt și vijelii începând de astăzi pana mâine de dimineață

532

Potrivit avertizărilor transmise de Administrația Națională de Meteorologie, începând de azi, până mâine, la ora 06:00 va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40…50 l/mp și izolat 60…80 l/mp. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

*RECOMANDĂRI*

În situația manifestării vântului puternic și a căderilor de grindină, recomandăm populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care au putea fi doborâți.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

În contextul creșterilor de debite pe mai multe cursuri de apă din țară, atragem atenția populației din zonele vizate să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.

Totodată, recomandăm cetățenilor să curețe rigolele din apropierea locuinței pentru facilitarea scurgerii normale a apei.

Pentru mai multe informații utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase, descărcați aplicația DSU din Google Play Store și AppStore.

Sursa: IGSU