Arcul de Triumf poate fi vizitat joi, sâmbătă şi duminică

1044

„În zilele de 24, 26 şi 27 ianuarie, între orele 10,00 – 18,00, va avea loc evenimentul ‘Vizitarea Arcului de Triumf’. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, se va restricţiona banda adiacentă Arcului de Triumf, unde vor fi montate garduri pentru protecţia vizitatorilor. Traversarea participanţilor se va face pe trecerea pentru pietoni care face accesul între laturile bd. Alexandru Constantinescu şi intrarea Arcul de Triumf din Parcul Regele Mihai I”, precizează Brigada Rutieră Bucureşti, într-un comunicat de presă.

Accesul în zona evenimentului se va face prin alveola centrală, perpendicular cu această trecere pentru pietoni.

Brigada Rutieră le solicită conducătorilor auto să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri. Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă. 

Arcul de Triumf, construit între 1921 și 1922 după proiectul arhitectului Petre Antonescu, este simbol al victoriei României în Primul Război Mondial, acesta leagă simbolic Bucureștiul atât de vechea Romă –  civilizația care a impus arcul ca simbol al victoriei, cât și de sora latină Franța, Arcul din Paris comandat de Napoleon constituind un model pentru cel din București.

Arcul de Triumf din București semnifică însă mai mult decât victoria în Primul Război Mondial, fiind semnul unirii tuturor românilor. Pe latura de vest a monumentului stă scris textul: GLORIE CELOR CE PRIN VITEJIA SI PRIN JERTFA LOR DE SANGE AU INFAPTUIT UNITATEA NATIONALA.