Aproximativ 11.000 articole textile, încălțăminte, parfumuri și marochinărie, în valoare de peste 1.500.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiștii de frontieră

84

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au descoperit  susceptibile a fi contrafăcute, pe care trei cetățeni turci  au încercat să le introducă ilegal în țară.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit în trei autocare, în compartimentele destinate bagajelor, cantitatea totală de 11.802 articole textile, încălțăminte, parfumuri și marochinărie,  susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt trei cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 35 şi 50 de ani. Aceștia au declarat că intenționau să comercializeze bunurile, nu dețineau documente de proveniență pentru acestea și nu aveau cunoştinţă despre faptul că sunt susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 1.573.450 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.