Apa tonică și unele picături nazale te pot lăsa fără permis

88

După alcool și unele medicamente, un medic avertizează că apa tonică dar și unele picături folosite pentru a desfunda nasul, dau rezultate pozitive la Drug Test. În cazul apei tonice, responsabilă pentru acest rezultat este chinina pe care o conține.  „Orice apă tonică are în compoziția sa și chinină, nu contează producătorul, nu produsul în sine are o problemă. (…) Însă, la un eventual drugtest, chinina, care este în apa tonică, poate da un rezultat fals pozitiv la amfetamină. Așadar, există riscul ca după ce consumi o astfel de băutură să ieși pozitiv la un test în trafic”, a declarat medicul legist Cristian Paparău, conform  ziarul Gândul.ro

Până la primirea rezultatelor la  testele de sânge și urină, care în mod normal ar trebui să iasă negative în acest caz, șoferul rămâne fără permis 72 de ore,  după ce au consumat apă tonică.

Dar nu numai apa tonică te poate lăsa fără permis, ci și anumite tratamente din sezonul rece. Este vorba despre banalele picături de nas, utilizate în tratamentul răcelilor și tusei specifice sezonului rece. Picăturile care conțin fenil-efedrină dau pozitiv la testul pentru amfetamine.