Anunț important făcut de Ministerul Justiției în aceasta dimineață privind dosarul de extrădare a lui Radu Mazăre

473

Ministrul Justiţiei Ana Birchall a anunţat luni că dosarul de extrădare a lui Radu Mazăre a fost predat luni autorităţilor competente din Madagascar.

“Astăzi, 13 mai, dosarul de extrădare a domnului Radu Ștefan Mazăre a fost predat autorităților competente din Republica Madagascar. La ora 08:00 dosarul a fost predat Ministerului Afacerilor Externe, iar la ora 09:00 a fost predat Ministerului Justiției.

Dosarul cuprinde cererea de extrădare, precum și toate documentele transmise de instanțele competente din țara noastră, atât în limba română, cât și traduse autorizat în limba franceză.

Astfel, Ministerul Justiției din România și-a îndeplinit obligația legală în conformitate cu atribuțiile conferite de Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

După cum știți, măsura arestării provizorii a fost dispusă de autoritățile din Madagascar pe o perioadă de 6 zile, începând cu data de 8 mai 2019.

Cu un efort extraordinar, colegele și colegii mei din Ministerul Justiției au reușit să pregătească dosarul de extrădare contracronometru, practic în mai puțin de 48 de ore, în ciuda volumului impresionant de documente, peste 600 de pagini.

Dosarul complet de extrădare a fost sigilat de mine personal, sâmbătă 11 mai, la ora 20:02 minute, iar ulterior a fost predat reprezentantului Ministerului Afacerilor Externe pentru a fi transmis, prin curier diplomatic, autorităților din Madagascar.

Concomitent, dosarul de extrădare a fost transmis în format electronic și la Ministerul Justiției din Republica Madagascar.

În seara aceleiași zile de 11 mai, la ora 22:29 de minute, Biroul Interpol a confirmat Ministerului Justiției din România că întreaga documentație a fost primită și trimisă inclusiv prin rețeaua Interpol.

În dimineața zilei de 12 mai, un curier diplomatic a plecat în Madagascar cu toate documentele predate sub sigiliu de Ministerul Justiției.

Aceste documente, așa cum v-am spus, au fost predate personal în această dimineață, reprezentanților Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Externe din Madagascar.

Mulţumesc foarte mult colegelor şi colegilor mei din Ministerul Justiției care au lucrat la foc continuu pentru a duce la bun sfârșit această misiune.

Le mulțumesc, de asemenea, colegelor și colegilor din Ministerul Afacerilor Externe și din Ministerul Afacerilor Interne pentru ajutorul acordat.

Rămânem în contact cu autoritățile din Republica Madagascar pentru orice alte informații care vor mai fi considerate necesare.

Vreau să precizez încă odată că dosarul de extrădare a fost transmis complet, cu toate documentele primite de Ministerul Justiției de la instanțele competente din România.

Totodată, dispozițiile legale, precum și timpii procedurali în soluționarea cererii de extrădare sunt cei guvernați de legislația statului solicitat, respectiv, în această cauză de Republica Madagascar.

Vă mulțumesc și dumneavoastră, reprezentanților mass-media, pentru modul obiectiv și profesionist în care ați relatat, în ultimele zile, demersurile întreprinse de Ministerul Justiției.

Vă asigur că voi reveni în fața dumneavoastră atunci când voi mai avea informații noi de interes.”