Ana Birchall:Lucrătorii din penitenciare vor beneficia de plata orelor suplimentare

57

Ordinul Ministrului Justiției pentru plata orelor suplimentare de care vor beneficia toți angajații din sistemul penitenciar a intrat în vigoare, în 19 iunie 2019, prin publicarea în Monitorul Oficial.

Prin acest ordin, se creează baza legală pentru plata majorării de 75% din salariul de funcţie pentru munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul penitenciar și din Ministerul Justiției. De asemenea, se continuă acordarea majorării pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale categoriilor de personal menționate mai sus și în anul 2019.

În acest fel, se îndeplinește una dintre promisiunile pe care Guvernul României și le-a asumat, prin ministrul justiției, încă de la începutul discuțiilor purtate cu reprezentanții sindicatelor din sistemul penitenciar.

Ana Birchall: Mulțumesc, cu această ocazie, reprezentanților sindicatelor din sistemul penitenciar  pentru modul onest în care au participat la un dialog constructiv, în scopul identificării soluțiilor care să deblocheze o situație ce trena din păcate de foarte mult timp, iar angajații să își primească aceste drepturi salariale. Guvernul României își îndeplinește astfel o promisiune făcută lucrătorilor din sistemul penitenciar.