Amenzi mai mari pentru medici. Cât timp ar trebui să aștepte pacienții la Urgențe

512

Se dublează amenzile pentru nepăsare în sistemul sanitar. Medicii şi spitalelele care-i lasă pe pacienţi să aştepte ore în șir, la Urgenţe, pentru a fi investigați, riscă sancțiuni mai mari.

Dacă pacienții sunt preluați într-un interval de timp mai lung decât cel prevăzut în proiectul adoptat, medicii sunt pasibili de o amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 de lei, iar spitalele pot fi amendate cu maximum 30.000 de lei din aceleași motive.

Pacienții puși să aștepte ore în șir până să fie văzuți de un medic sunt invitați să facă plângere la DSP.

Există cinci coduri de urgențe. Pacientul care se află în stare foarte gravă va fi etichetat cu cod roșu – adică are nevoie de resucitare și manevrele trebuie făcute pe loc. Orice abatere va fi sancționată.

Apoi este codul galben – atunci când pacientul prezintă un risc major sau are dureri intense – acesta nu ar trebui să aștepte mai mult de un sfert de oră.

Urgențele, dar care nu sunt situații critice, pot aștepta 60 de minute. De la depășirea acestui termen se impune amendă. Este vorba despre codul verde. Apoi în cazul pacienților încadrați la cod albastru – care sunt non urgențe – medicii au la dispoziție 120 de minute să reacționeze pentru a nu fi sancținați. Iar pentru un simplu consult, un pacient nu ar trebui să aștepte mai mult de 240 de minute, ceea ce înseamnă 4 ore.

Sursa: digi24.ro