Altex și Flanco, sancționate de ANPC pentru practici comerciale înşelătoare. Riscă SUSPENDAREA activității

604

Alertă pe piaţa de retail, după ce trei magazine importante, Altex, Flanco şi Corsar Online au fost sancţionate miercuri de ANPC pentru practici comerciale înşelătoare.

”Astăzi, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a sancționat operatorii economici Altex Romania SRL, Flanco Retail SA și Corsar Online SRL din domeniul comercializării produselor în magazine sau online, trasând totodată o conduită aplicabilă în relația cu consumatorul, persoană fizică.

Astfel, într-o fază premergătoare, consumatorii se pot adresa operatorilor economici pentru a încerca o soluționare amiabilă, sens în care vor obține de la aceștia un document în situația în care nu se dorește soluționare amiabilă într-un termen rezonabil (48 de ore – 7 zile pentru un răspuns în scris), iar ulterior se pot adresa online/în scris către ANPC.

În cadrul discuțiilor au fost ridicate și problemele consumatorilor referitoare la perioada de livrare a produselor – comerțul la distanță și prelungirea nejustificată a acesteia față de ceea ce s-a agreat contractual.

Operatorilor economici invitați li s-a pus în vedere necesitatea eliminării practicilor comerciale înșelătoare în activitatea de comercializare a produselor, respectarea regulilor privind garanțiile, precum și alte probleme specifice.

Acțiunea a fost coordonată de Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană condusă de domnul Paul Anghel, Director General, prin reprezentanții structurii nou create în cadrul instituției. Sancțiunile, precum și măsurile dispuse vor avea caracter general la nivel național.

Președintele ANPC, domnul Horia-Miron Constantinescu a ținut să sublinieze faptul că acesta reprezintă momentul zero și că nu va mai tolera nicio abatere de la legislația privind protecția consumatorilor, comercianții care încalcă regulile menționate sau utilizează practici comerciale înșelătoare fiind în pericol de suspendare a activității. Această nouă abordare face parte din practica unitară la nivel național, așa cum a fost promisă la începutul mandatului de Președinte al ANPC.” a transmis ANPC.