Alte două săli de operaţie ale Spitalului Judeţean de Urgență Ploieşti vor fi modernizate în baza unui parteneriat între CJ Prahova şi OMV Petrom

1074

În baza unui parteneriat între Consiliul Judeţean Prahova şi OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de sud-est şi, implicit, din ţara noastră, donează două milioane de euro pentru modernizarea blocului operator al Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Această sumă este destinată dotării şi renovării sălilor de operaţie de neurochirurgie şi chirurgie generală. Este a treia astfel de contribuţie a OMV Petrom din ultimii ani, suma totală alocată ajungând la 7 milioane de euro.

„Unul dintre obiectivele majore pe care mi le-am asumat în calitate de preşedinte al CJ Prahova a fost transformarea Spitalului Judeţean de Urgență Ploieşti într-unul dintre cele mai moderne şi bine dotate centre spitaliceşti din România. În acest sens, am demarat un amplu proces de investiţii. Vreau să le mulţumesc celor de la OMV Petrom că au venit alături de noi şi că, într-un mod atât de generos, sprijină acest obiectiv comun. Faptul că se gândesc la comunitate şi că au încredere în această transformare importantă a Spitalului Judeţean este un lucru extraordinar. Împreună, putem realiza lucruri cu adevărat importante. Prahovenii merită servicii medicale de cea mai bună calitate şi sunt absolut convins că, odată ce proiectul de modernizare se va încheia, ne vom mândri cu unul dintre cele eficiente şi bine dotate spitale din toată România”, a declarat preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu.

Sponsorizarea de două milioane de euro a OMV Petrom vizează achiziţionarea de echipamente medicale importante, cum ar fi mese de chirurgie și neurochirurgie, aparate de anestezie performante, echipamente complete pentru neurochirurgie, echipamente complete de chirurgie urologică, defibrilatoare, aparate de radiologie etc. În ultimii doi ani, 11 din cele 13 săli de operație ale spitalului au fost deja dotate cu linii moderne și complete de operație.

„Spitalul Județean de Urgență Ploiești este un reper important pentru locuitorii județului Prahova, de aceea am decis să suplimentăm contribuția noastră, astfel încât întregul bloc operator să poată fi modernizat. Suntem onorați să facem parte din acest important proiect de sănătate pentru județul Prahova și le mulțumesc medicilor și personalului medical pentru angajamentul lor față de sănătatea pacienților. Le mulțumesc de asemenea autorităților locale pentru ajutor. OMV Petrom este și va continua să fie un partener implicat în această comunitate”, a declarat doamna Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

Recent, a fost recepţionată o nouă investiție a Consiliului Județean Prahova la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Este vorba de un spital modular amplasat în curtea secției de pneumologie a SJUP din Ploiești. Valoarea investiției a fost de 14,6 milioane de lei, iar finanțarea a fost asigurată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
La Ambulatoriul integrat al Spitalului Județean de Urgență Ploiești este în derulare, în prezent, un proiect al Consiliului Județean Prahova de extindere, reabilitare, modernizare și dotare a ambulatoriului în valoare de 26,4 milioane de lei (din care 10,7 milioane de lei reprezintă fonduri europene din Programul Operațional Regional 2014-2020, iar 15,7 milioane de lei reprezintă contribuția administrației publice județene).

De asemenea, Consiliul Județean Prahova a depus, la sfârșitul lunii august, un proiect de investiții pe fonduri europene pentru implementarea conceptului de „sănătate digitală” la Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Andreoiu din Ploiești. Banii ar urma să fie accesaţi prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Reamintim faptul că, din această toamnă, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti va avea o secţie la Ploieşti. În virtutea acestui parteneriat dintre Consiliul Județean Prahova și UMF Carol Davila, Spitalul Județean de Urgență Ploiești are toate șansele să devină spital clinic universitar, ceea ce va face mai ușoară recrutarea de medici.