Alexandru Iacobescu, prim-vicepreședinte PRO România Prahova: „Emanoil Savin nu este membru PRO România, iar dorințele domniei sale de a candida la Primăria Ploiești nu pot fi legate decât de PSD sau PNL”

1933

Acum o oră, câțiva din colegii noștri din presa locală ploieșteană au încercat să dezmintă știrea noastră, conform căreia senatorul Emanoil Savin a revenit în PSD și au susținut că acesta vrea să candideze la Primăria Ploiești din partea partidului PRO România.

Contact telefonic de către redacția phon.ro, Dl. Alexandru Iacobescu, prim-vicepreședinte al organizației PRO România Prahova, ne-a declarat următoarele:

“Domnul Savin nu este membru al partidului PRO România, dorințele domniei sale de a candida nu pot fi legate decât de PSD sau PNL, partide în care plătește cotizații. Candidații noștri pentru Primăria Ploiești urmează să fie anunțati cât de curând, competiția internă pentru stabilirea acestora fiind demarată.”

Sursă foto: pagina de Facebook Emanoil Savin