Adrian Dobre, primarul Municipiului Ploiești, declară că s-au „furat” din banii ploieștenilor pentru a-si „mitui” Viorica proprii baroni și că bugetul municipiului a fost văduit în mod ilegal de peste 70 milioane de lei de către Guvernul Dăncilă PSD :
„Rectificarea bugetară anunţată de Dăncilă (PSD) este absolut scandaloasă – S-au „furat” banii ploieştenilor pentru a-şi “mitui” Viorica propriii baroni locali.
Premierul Dăncilă a scos, din pălărie, ideea unei rectificări bugetare pe care Guvernul ar urma să o promoveze vineri, 11 octombrie, a doua zi după moţiunea de cenzură iniţiată de PNL.
Având în vedere că Bugetul Municipiului Ploieşti a fost văduvit anul acesta, în mod ilegal, de peste 70 de milioane de lei, am sperat că se va face o mică reparaţie. Da’ de unde? Dăncilă vrea să-şi cumpere liniştea baronilor locali folosind Bugetul naţional.
Discutăm de o nimica toată de 6 miliarde de lei (1,25 miliarde de euro) pe care îi pompează în fiefurile baronilor locali PSD. Pe de o parte, în speranţa, că nu vor trăda. Pe de altă parte, pentru a le ajunge hapsânilor din partid în cazul, altfel extrem de probabil, că moţiunea de cenzură va trece.
EU le transmit PSD-iştilor că România are şansa de revenire la normalitate. Am mare speranţă că Guvernul care va urma va repara răul făcut ploieştenilor în perioada guvernării PSD – ALDE. Asta înseamnă inclusiv o nouă rectificare bugetară în care să primim măcar o parte din cei 70 de milioane de lei pe care ni i-au „furat”. ” a transmis Adrian Dobre, primarul Municipiului Ploiești