„Administrație la firul ierbii”: Primăria Ploiești condusă de edilul Andrei Volosevici a ratat depunerea proiectelor de finanțare din fonduri europene pentru Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acesta dă vina pe colegul lui, viceprimarul PNL, Daniel Nicodim

699

Primăria Ploiești a ratat depunerea proiectelor pentru finanțare prin PNRR ( la nivel național fiind disponibile miliarde de euro prin acest program), iar primarul Andrei Volosevici ( PNL) dă vina pe colegul lui, viceprimarul PNL, Daniel Nicodim.

La alegerile locale din 2020, primarul Municipiului Ploiești a câștigat alegerile pentru funcția de edil șef al urbei oferind speranța ploieștenilor de o revenire la viața a orașului, de o normalitate după cei 4 ani anteriori cu Adrian Dobre în care Ploieștiul a fost lăsat în paragină, cu sloganul: „Administrație la firul ierbii”. Acesta nu doar că a câștigat primăria, dar a câștigat și aproape jumătate din numărul de consilieri locali, ceea ce i-a permis cu ușurință să facă o alianță cu cei de la USR ( cedându-le și lor un post de viceprimar – pentru cei care nu știau ca Ploieștiul are și un viceprimar din partea USR, respectiv Magdalena Trofin), astfel având majoritate, putând cu ușurință să treacă orice proiect fără bătăi de cap.

Deși are cale liberă având toate pârgiile posibile ( ținând cont că atât la nivel național, cât și la nivel local conducerea este asigurată de liberali), acesta nu reușit să înceapă nici un proiect menit să crească nivelul de trai al locuitorior și după cum se vede, nici măcar nu reușește să depună proiecte pentru fonduri europene, darămite să le și acceseze/implementeze.

Singurii care pierd în toată această poveste sunt ploieștenii, care, nici în acest mandat se pare că nu vor avea șansa să își vadă orașul evoluând, totul întâmplându-se pe nervii zilnici și pe banii cetățenilor care muncesc/trăiesc aici.

Ieri, au fost certuri aprinse între grupul consilierilor locali PNL și primarul PNL, Andrei Volosevici, la sfârșitul cărora ambele părți s-au „bătut în declarații”, respectiv consilierii PNL au cerut demisia sau demiterea directorului Direcției de Relații Internaționale, Daniel Soare, din cadrul Primariei Ploiesti ( un apropiat al lui Andrei Volosevici), iar primarul a anunțat că îi va cere explicații, în scris, viceprimarului Daniel Nicodim, cu privire la măsurile pe care acesta urmează să le aplice, având în vedere că, din 13 noiembrie 2020, are în atribuții coordonarea Direcției Relații Internaționale.

Daniel Nicodim îi răspunde: „Andrei Volosevici probabil că suferă de o amnezie temporară. Directorul executiv al DRI comunică direct cu primarul, neluând în considerare nenumăratele cereri verbale, dar și scrise, pe care i le-am adresat.”

Redăm răspunsul integral: „

Eleganța mă obligă să nu analizez, în amănunt, afirmațiile colegului meu din Executivul Primăriei Ploiești, domnul primar Andrei Liviu Volosevici. Domnia sa, într-un moment de posibilă neatenție, care poate fi rezultatul stresului acumulat la locul de muncă, uită istoria recentă a Direcției de Relații Internaționale. Cunoscându-l însă bine pe Andrei Volosevici, nu pot interpreta afirmațiile sale publice în cheia unei amnezii temporare. Andrei Volosevici știe foarte bine că explicațiile scrise nu se cer viceprimarilor, așa cum înțelege perfect efortul depus de subsemnatul, în ultimul an și jumătate, pentru a menține activitatea echipei din primărie și coeziunea personalului într-un echilibru atât de necesar pentru buna desfășurare a activității administrative.Nu cunosc subiectul selecției șefului DRI și cel al angajării acestuia, nu am participat la selecția pentru acest post. Am făcut cunoștință cu domnia sa după ce și-a început activitatea efectivă în cadrul DRI. Directorul executiv al DRI comunică direct cu primarul, neluând în considerare nenumăratele cereri verbale, dar și scrise, pe care i le-am adresat.Iar astăzi, când DRI nu a reușit să fie în ton cu omologii din țară și să depună în timp util proiectele din cadrul primului apel de finanțare, aflu cu surprindere nu doar că Andrei Volosevici își permite să ceară subsemnatului explicații scrise, așa cum se exprimă în spațiul public, dar se și dezice total de orice responsabilitate în legătură cu acest subiect. Nu este prima dată când Andrei Volosevici acționează în acest mod.În realitate, întreaga activitate a DRI are ca punct terminus primarul municipiului Ploiești, care uită astăzi să declare în spațiul public că el însuși a cerut explicit să aibă ultimul cuvânt asupra proiectelor și a listei obiectivelor propuse în cadrul componentei C5. Revenind la domnul director executiv al DRI – este evident că nu își îndeplinește atribuțiile de serviciu specificate în fișa postului. Încă din data de 4 februarie 2022, când Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat în consultare ghidurile solicitantului pentru oportunități de finanțare pe componentele Fondului local (C10) și Valul renovării (C5) ale Planului Național de Redresare și Reziliență, am solicitat permanent informări legate de stadiul completării documentațiilor, am ținut permanent legătura cu reprezentantul DRI. Acum, parcurgând declarațiile lui Andrei Volosevici din spațiul public, îmi explic mult mai clar comportamentul “relaxat” și dezinteresul domnului director executiv al DRI la fiecare discuție pe care am purtat-o cu domnia sa.Atașez, mai jos, cererea subsemnatului adresată către șeful Direcției de relații Internaționale, la care nu am primit niciun răspuns, domnul director executiv alegând să încalce legea care guvernează relațiile de serviciu între superior și subalterni. Reiterez cererea colegilor mei din cadrul PNL Ploiești și îi solicit, încă odată, demisia. La Ploiești, lucrăm cu oameni competenți, nu cu funcționari care caută scuze pentru a-și justifica propria incompetență.” conchide viceprimarul PNL, Daniel Nicodim