Adeverinţa de venit va fi transmisă în format electronic instituţiilor din subordinea Ministerului Muncii, a scris, luni, pe propria pagină de Facebook, ministrul interimar al Finanţelor, Florin Cîţu, şi premier desemnat.
„Astăzi încă o veste bună pentru toţi românii. Fără curierat între instituţii! Adeverinţa de venit va fi transmisă în format electronic instituţiilor din subordinea Ministerului Muncii. Românii nu trebuie să facă servicii de curierat între instituţiile statului. Sistemul informatic este dezvoltat şi administrat de Ministerul Finanţelor Publice şi pregătit să trimită adeverinţa de venit în format electronic”, afirmă Cîţu.
„În acelaşi timp, ne împrumutăm mai ieftin în lei în fiecare zi şi la dobânzi negative în euro. Economisim bani şi creştem puterea de cumpărare a generaţiilor viitoare”, susţine Florin Cîţu.