Un şofer a intrat cu autoturismul, în localitatea Băneşti, judeţul Prahova, într-o maşină a MAI iar apoi a lovit un bărbat care făcea o pană, în incident fiind implicate patru persoane.

“DN 1- KM 85+700 m, până în localitatea Băneşti, pe sensul spre Braşov: Din primele verificări, un auto MAI care se deplasa la o sesizare ar fi fost lovit în partea din spate dreapta de un alt auto, care nu ar fi păstrat distanţa regulamentară şi ulterior şi-ar fi continuat deplasarea, acroşând un bărbat ce se afla în spatele maşinii sale, oprite din motive tehnice. La acest moment se efectuează cercetări la faţa locului, traficul fiind dirijat”, a anunţat ISU Prahova.

Conform unei informări anterioare, bărbatul care făcea pana la maşină, de 51 de ani, şi un minor de 13 ani au fost transportaţi la spital.

La faţa locului au fost mobilizate un echipaj de stingere şi unul de prim ajutor.

Foto cu caracter ilustrativ