A fost nevoie ca un tânăr să moară, pentru a schimba legislația

89

La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul a adoptat, în ședința de joi, o Ordonanță de Urgență care introduce prevederea ca pacienții cu vârsta de până la 18 ani să poată fi tratați și de medici care nu sunt pediatri. „Astfel, în situații de urgență care pun în pericol iminent viața, dacă serviciile medicale nu pot fi acordate de medici din specialități pediatrice și pacientul cu vârsta de până la 18 ani nu poate fi transferat în timp util, copiii și tinerii pot fi tratați de medicii din specialitățile similare celor pediatrice corespunzătoare patologiei acestora”, a transmis Guvernul.

Actul normativ survine după cazul de la Târgu Jiu, unde un băiat de 16 ani a decedat. Medicul chirurg Valentin Neagu de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a refuzat să-l opereze de peritonită spunând că nu are competenţă pediatrică şi a solicitat transferul pacientului la Craiova. Ambulanţa din Dolj a venit după mai bine de trei ore, când deja era prea târziu, tânărul fiind declarat mort.