Salvatorul anului 2018!
Plt. adj. șef. Apostol Nicolae face parte din Detașamentul de Pompieri Sinaia, pe funcția de comandant de echipaj, deservind ambulanța SMURD tip ”B2” din cadrul subunității, încă din anul 2011, totalizând până în prezent un număr de aproape 1000 ture lucrate pe ambulanța SMURD.
Aproape de fiecare dată citeşte disperarea în ochii celor aflaţi în situaţii extreme, însă, din păcate, uneori nu se mai poate face nimic, cele mai dramatice momente fiind acelea în care victimele sunt copii.
Indiferent dacă se află în timpul programului de lucru sau în afara acestuia, pompierii intervin fără să contenească pentru a salva şi ajuta semenii aflaţi în situaţii limită, pentru care secundele fac diferenţa dintre viaţă şi moarte.
Înainte de toate, eroul nostru este un om obişnuit. Portretul de familie dezvăluie soţia şi un copil, imagine de suflet regăsită în privirea semenilor aflaţi în dificultate.
În tot acest interval, militarul a participat la peste 1200 de intervenții ale echipajului de prim ajutor, dintre care aproape 100 de accidente rutiere. Pe timpul gestionării intervențiilor a totalizat un număr de 7 intervenții care au presupus efectuarea manevrelor de resuscitare.