Atacurile urșilor și prezența aproape zilnică în localități sau pe șoselele de munte a determinat o administrație locală să adopte o măsură inedită, din dorința de a proteja cetățenii.
Primăria din Râșnov (jud. Brașov) a devenit primul oraș din România în care se montează gard electric, pentru protecție împotriva urșilor. Potrivit reprezentanților Primăriei, măsura vine ca urmare a apelurilor tot mai dese la 112 ale cetățenilor care semnalează prezența urșilor în apropierea gospodăriilor.
Măsura va fi pusă în practică și în următoarele luni ar urma să fie montat un gard electric pe o lungime de alți 5.200 de metri, în zone aflate în vecinătatea pădurii din localitate.
„În urma apelurilor tot mai dese la 112, vizând prezența urșilor în zona orașului Râșnov, autoritățile au decis să instaleze garduri electrice în zona din spatele caselor râșnovenilor, care au pădurea în imediata vecinătate.
Astfel, primăria Râșnov a instalat până acum primii 800 de metri de gard electric pentru protecția locuitorilor de urșii care coboară la containere. Urmează, în perioada imediat următoare, să instalăm încă 5.200 de metri de astfel de garduri electrice. Barierele electrice se instalează cu ajutorul celor de la Ocolul Silvic Râșnov”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei Râșnov, Răzvan Iancu, citat de stiripesurse.ro.
Între timp, Guvernul dorește majorarea sancțiunilor pentru cetățenii care hrănesc urșii sau promovează un astfel de comportament în spațiul public. Amenzile ar urma să fie de la 10.000 la 60.000 de lei, potrivit unui proiect al actualei puteri, citat de Profit.ro.
Inițiativa a venit după ce un motociclist din Italia a fost ucis pe Transfăgărășan de o ursoaică, cu trei pui, pentru că s-a apropiat prea mult de grupul de animale.










































