Incendiu, în noapte de Înviere, la Bărcănești

199

Un incendiu a avut loc în Bărcănești. Focul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o gospodărie de pe str. Crinilor. Pompierii au fost alertați cu privire la un incendiu care a izbucnit într-o curte și care a cuprins două anexe gospodărești.

„Pentru gestionarea operativă a evenimentului, la fața locului au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Ploiești.

La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta pe o suprafață de cca. 150 mp, colegii noștri reușind să împiedice propagarea focului la locuințele învecinate.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime”, au precizat reprezentanții Inspectoratului.

Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la un foc utilizat pentru igienizarea curții, lăsat nesupravegheat.