Criza de spații de la Școala I.A. Bassarabescu din Ploiești scoate în stradă părinți și elevi. Nemulțumiți de faptul că administrația locală și inspectoratul nu au găsit soluții care să rezolve problema până la începerea noului an școlar, ei au decis să recurgă la proteste. Soluția spațiilor modulare cere bani și timp, în plus doar o companie din județ a încheiat, până acum, un contract de sponsorizare. În consecință joi, 10 aprilie, începând cu ora 1o, oamenii își vor striga nemulțumirea în fața Inspectoratului Școlar Prahova. Părinții spun că sunt de acord cu spațiile modulare dar se tem că soluția nu ar putea fi pusă în practică până în toamnă și, în plus, după cum ne-a declarat unul dintre părinți, se pare că nu este agreată ideea amplasării acestora în curtea Palatului Copiilor și nici cedarea în folosință a unor spații din această clădire. Soluția mutării unor clase în clădirea Palatului Copiilor de pe strada Mărășești ar fi una convenabilă pentru părinți și copii, pentru că este în cartier. Se pare însă că nu este agreată nici de conducerea acestei instituții și nici de Inspectoratul școlar Prahova, susțin ei. Cât privește varianta vehiculată a mutării unor clase la una dintre școlile din Cartierul Vest, aceasta nu este agreată de părinți, dată fiind distanța mare pe care trebuie să o parcurgă elevii până la aceste școli, fiind nevoiți să utilizeze mijloacele de transport în comun.