În cursul lunii aprilie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, la nivel național, o serie de acţiuni de control privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitate şi comercializare a peștelui, preparatelor din pește preambalate și conservelor din pește, aceste verificări continuând și în perioada următoare.
Ȋn urma controlului desfăşurat, s-au înregistrat următoarele rezultate:
- Au fost controlaţi 669 operatori economici, constatându-se abateri la 414 (62%) dintre aceştia;
- A fost verificată o cantitate de cca. 99 tone de pește, preparate și conserve din pește, din care 38,5 t nu indeplineau prevederile actelor normative în vigoare (38,9%).
- Din documentele de provenieță a mărfii a reieșit că peste 90 la sută din peștele controlat era din import
Ca urmare a deficienţelor constatate, comisarii ANPC au dispus următoarele măsuri:
- oprirea temporară de la comercializare a unei cantități de 9,5 t de pește, preparate și conserve din pește, în valoare de 112.540 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate;
- oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a peste 20 t de pește, preparate și conserve din pește, în valoare de circa 450.000 lei, care erau alterate sau depozitate în condiții improprii sau care prezentau data durabilității minimale depășită.
- aplicarea de 481 sancţiuni contravenţionale dintre care 240 avertismente şi 241 amenzi contravenţionale în valoare de 1.295.600 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
Principalele abateri constatate în cursul acţiunilor de control au fost:
- marfă fără documente de proveniență
- pește cu data limita de consum depășită
- nerespectarea condițiilor de depozitare și expunere a produselor în vederea comercializării (condiții neconforme de transport și manipulare a mărfii, de temperatură în locurile de depozitare și expunere a acesteia, de igienă a agregatelor de răcire/congelare, lipsa monitorizării temperaturii din spațiile de păstrare frigorifică)
- prezența unui procent de glazură (apă congelată sub formă de gheață) mai mare decât cel declarant
- acumulare de gheață în ambalaje (suplimentar față de procentul de gheață declarat)
- “arsuri de congelare” care scad valoarea nutritive a produselor
- pește și fructe de mare congelate cu modificări organoleptice de aspect, miros, culoare
- conserve deformate
- comercializare de pește cu ambalajul deteriorat
- pește curățat necorespunzător
- peşte cu branhii înnegrite şi porţiunea din zona burţii neeviscerată în totalitate, cu ochii tulburi
- trunchi de pește cu urme de oxidare
- peşte (macrou congelat, hering congelat, cod Alaska trunchi) cu deficienţe de calitate: tegument exfoliat, arsuri de congelare, trunchi de peşte cu formă modificată)
- carne scoici Saint Jacques, produs ambalat, prezentând informații incorecte privind calibrul
- neîncadrarea peștelui congelat preambalat în cantitatea netă declarată
În ceea ce privește informarea consumatorilor, în cursul acțiunilor de control s-au înregistrat următoarele abateri:
- lipsa totală sau parțială a elementelor de identificare-caracterizare a mărfii
- lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare și caracterizare
- neafișarea informațiilor obligatorii (metoda de producție, zona în care a fost capturat sau crescut, categoria de unealtă de pescuit utilizată)
- pește congelat vrac – nu era însoţit de etichete cu elementele de identificare şi caracterizare
- nu erau menționate componentele cu efecte alergene la raionul cu vitrină asistată
- conserve din pește la care eticheta nutrițională nu era tradusă în limba română
- neafișarea prețurilor de vânzare
- neafișarea prețului/unitate de măsură la produsele din pește preambalate
- neconcordanțe între prețul afișat la raft și cel marcat pe bonul de casă
- înscrierea informațiilor cu caractere mici, greu vizibile
- lipsa declaratiei nutritionale
- utilizarea mijloacelor de măsurare din dotare (cântare) neverificate metrologic sau cu verificarea metrologică expirată
- lipsa autorizației de la Direcția Sanitar-Veterinară și Siguranța Alimentelor
Sfaturi pentru achiziționarea peștelui sau a produselor din pește
Pentru ca peștele și produsele din pește să nu prezinte un pericol pentru sănătatea consumatorilor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor vă recomandă să aveți în vedere următoarele:
– acordați o atenție deosebită aspectului exterior al produsului, pentru a vă forma o prima apreciere asupra gradului de prospețime
– nu achiziționați produse cu suprafață mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros și culoare modificate, aspect de vechi, semne de alterare (ex: ochii retractati in orbite, burta moale, branhii închise la culoare, miros modificat) etc.
– refuzați să cumpărați pește și produse din pește pentru care aveți îndoieli privind gradul de prospețime, calitatea și modul de informare prin etichetare
– urmăriți modul de etichetare a peștelui și produselor din pește și nu cumpărați produse preambalate neetichetate. Refuzați să cumpărați pește și produse din pește preambalate pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilității minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depașită
– la cumpărarea peștelui și produselor din pește, solicitați și păstrați bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriți să reclamați calitatea produsului
– nu cumpărați produse preambalate etichetate incorect sau incomplet, fără menționarea tuturor ingredientelor și neînscrierea datei durabilității minimale pe etichetă.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor îi asigură pe cetățeni, că, netolerând nicio abatere de la prevederile legale, va monitoriza și în continuare, la fel ca până acum, piața și se va asigura de respectarea drepturilor consumatorilor, iar operatorii economici sanctionați se vor afla în continuare sub supravegherea comisarilor ANPC.