12 cetățeni străini, 6 dintre ei fiind ascunși într-un loc special amenjat, în podeaua unui autocar, au fost descoperiți de Poliția de Frontieră

535

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – P.T.F. Giurgiu au descoperit, ascunşi într-un loc special amenajat, în podeaua unui autocar, cinci cetățeni din Irak și unul din Iran, care intenţionau să intre ilegal în România.

Cei în cauză au fost sprijiniţi de doi cetăţeni turci care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi şi pe numele cărora instanţa a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În data de 20.04.2019, la ora 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul turc S.O., în vârstă de 48 de ani,  şofer al unui autocar marca Isuzu, înmatriculat în Turcia, însoţit de un conaţional  E.O., în vârstă de 45 de ani.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport şi au descoperit ascunse, într-un loc special amenajat în podeaua autocarului, șase persoane de sex masculin care nu deţineau documente de identitate.

La cercetări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt  cinci cetățeni irakieni și un cetățean iranian, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Aceștia au declarat că s-au urcat în autocar cu ajutorul a doi cetățeni turci, șoferii autocarului, plătind 10.000 de dolari, fiecare. Totodată, au mai menționat faptul că au recurs la această metodă deoarece intenționau să ajungă în Germania.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor descoperite ascunse și, conform protocolului româno – bulgar, acestea au fost preluate de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale care se impun.

Totodată, faţă de cei doi şoferi turci sunt derulate cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, iar pe numele lor Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Arad, au depistat şase cetăţeni irakieni şi un sirian, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu sprijinul unui cetăţean român.

În data de 21.04.2019, în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, judeţul Arad, împreună cu poliţişti din cadrul I.P.J. Arad  au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. În urma acţiunii, pe raza localităţii Iratoşu, a fost depistat un autoturism marca VW Sharan, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român P.D. în vârstă de 35 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Arad . Acesta era însoţit de şapte cetăţeni străini, care nu au prezentat documente de identitate şi nu îşi justificau prezenţa în zona.

Cei în cauză au fost conduşi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare,  s-a stabilit că grupul de cetăţeni străini era format din şase irakieni şi un sirian, dintre care cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 38 de ani, o femeie în vârstă de 21de ani şi un minor în vârstă de 6 ani.

În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră, s-a constatat că cei în cauză erau solicitanţi de azil în ţara noastră şi doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei, sens în care intenţionau să treacă frontiera ilegal în Ungaria.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul autoturismului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale care se impun.