Gimnastra Miruna Ciocîrlan, de la CSM Ploiești, a reprezentat România cu succes la turneul internațional de la Moscova!

542

Gimnasta Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Miruna Ciocîrlan, se întoarce de la Moscova, acolo unde a reprezentat România la un Turneu Internaţional de gimnastică ritmică, cu trei clasări promiţătoare şi un plus de experienţă internaţională, care va conta imens în perspectiva competiţiilor viitoare.

Alături de colega ei de la CSŞ Unirea Iaşi, Laura Aniţei, Miruna a ocupat locul al 7-lea în întrecerea echipelor (dintr-un total de 14), punctajul total al României, 53.200, fiind rezultanta notelor de 13.900 (minge) şi 13.100 (panglică) obţinute de eleva Simonei Puiu, respectiv de 12.150 (coardă) şi 14.050 (măciuci) ale gimnastei ieşene. În plus, evoluţiile de dimineaţă le-au garantat fetelor noastre prezenţa în finalele pe obiecte, ce au avut loc după-amiază.

Concursuri în cadrul cărora Miruna Ciocîrlan şi-a îmbunătăţit performanţele din calificări atât la minge, cât şi la panglică, notele obţinute fiind 14.900, respectiv 13.800, graţie cărora a ocupat, la final, locul al 7-lea la minge şi al 5-lea la panglică. Laura Aniţei, sportivă antrenată de Cătălina Radu, a fost a 6-a atât la coardă, cu 13.550, cât şi la măciuci, cu 15.050.

Turneul Internaţional organizat de Federaţia de Gimnastică Ritmică din Rusia în „Palatul Sporturilor” din Luzhniki reprezintă un preambul al etapei de Grand Prix ce va avea loc în weekend.