Brand Finance Global 500: Amazon rămâne cel mai valoros brand global, Ferrari accelerează, Răspunsul Chinei la Netflix – cea mai mare creștere anuală a valorii

620

Amazon rămâne cel mai valoros brand al lumii în clasamentului realizat de compania de consultanță și evaluare Brand Finance, cu 187,9 miliarde dolari, în creștere cu 25% comparat cu raportarea anterioară, în timp ce Apple și Google se plasează pe locurile 2 și, respectiv, 3, conform datelor analizate de Profit.ro. Ferrari accelerează și devine cel mai puternic brand global, cu un scor de 94.8 din 100, corespunzător unui rating AAA+, iar iQiyi – răspunsul Chinei la Netflix – este brandul cu cea mai mare creștere anuală a valorii (326%), de trei ori mai accelerată decât creșterea brandului Netflix.

Datele relevă că Ferrari, producătorul italian de supermașini, a recâștigat titlul de cel mai puternic brand al lumii (ultima oară deținut în 2014). Forța brandului Ferrari a crescut până la un scor Brand Strength Index (BSI) de 94.8 din 100, mai mult decât McDonald’s, Coca-Cola, Lego sau Disney. 

Amazon își menține poziția de cel mai valoros brand global în raportul Brand Finance Global 500, cu o creștere impresionantă de 25%, până la valoarea de 187,9 miliarde dolari – cu peste 30 miliarde dolari mai mult decât Apple, care se clasează pe locul 2. Anul trecut, Amazon a vândut peste 100 de milioane de produse într-o singură zi ( Prime Day) –  după care, tot în premieră, firma a depășit valoarea  de 1 trilion dolari pe bursă.

Odată cu disrupția adusă industriilor tradiționale, firmele din sectorul tehnologiei au creat o valoare imensă de brand, ocupând 6 poziții dintre primele 10 cele mai valoroase branduri. După liderul Amazon, podiumul este completat de Apple (locul 2, cu 153,6 miliarde dolari) și Google (locul 3, cu 142,8 miliarde dolari).

O revenire remarcabilă pentru brandul Microsoft, care urcă de pe locul 6 pe locul 4 în Brand Finance Global 500.

Facebook își păstrează a șaptea poziție în clasament, dar forța brandului a scăzut cu 11% după o succesiune de scandaluri – incluzând rolul firmei în răspândirea de știri false (“fake news”), folosirea de către Cambridge Analytica a datelor personale de pe platforma Facebook și deficiențele de securitate ale platformei. 

La rândul său, Netflix, brandul global de video streaming, marchează cea mai rapidă crestere în valoare de brand în afara Chinei, urcând de pe locul 147 pe 77 în clasament, cu o valoare de 21,2 miliarde dolari și 139 milioane de utilizatori globali.

Ascensiunea Chinei este notabilă în domeniul tehnologiei – unde, pe lângă cea mai accelerată creștere deținută de iQiyi -– China este prezentă cu WeChat.

Tot în premieră, un al doilea brand chinezesc intră anul acesta în top 10 cele mai valoroase branduri globale – China Construction Bank (CCB), cu o valoare de 69,7 miliarde dolari; brandul este un pionier al banking-ului digital în China, precum și al agențiilor ‘self-service’ operate de roboți, care folosesc recunoașterea faciala, inteligența artificială și realitatea virtuală. 

Citește articolul complet pe http://profit.ro